Cum te vad ceilalti?
Exista un lucru pe care eu nu o sa-l inteleg niciodata. Si asta pentru ca nu am fost niciodata, de cand ma stiu, asa. Si am o vaga banuiala ca nici nu am sa devin pe parcurs. Anume: de ce le pasa atata unora de ce parere au altii despre ei? Si mai mult, de ce ajung sa ia in considerare atat demult parerile altora, incat sa si le desfiinteze pe ale lor? Ca si cum altii ar detine adevarul absolut despre orice, inclusiv persoana lor, iar ei trebuie urgent sa se supuna autotstiutorilor. Cel mai rau e atunci cand vad ca ajung ca creada ca nu valoreaza nimic pentru ca altii nu le vad valoarea. Ma oftica si ma intristeaza in acelasi timp. Pentru ca stiu ca nu am cum sa-i ajut, iar daca as incerca mi-ar lua-o in nume de rau. Doar ei se pot ajuta singuri.
Exemplul 1: O discutie banala pe tema X intre doua persoane. Prima persoana expune un punct de vedere. A doua expune un punct de vedere diferit, uneori complet diferit. Drept consecinta, prima persoana urmeaza sa-si schimbe parerea si sa dea dreptate celei de-a doua (indiferent de argumentele acesteia care pot fi sau nu pertinente, sau complet fara nici un fel de argumentatie). Eu chiar am observat ca sunt oameni care se sucesc asa de parca ar avea coloana vertebrala dintr-un cauciuc moale si maleabil. Nu inteleg, daca tu ai o parere si crezi in ea, de ce o arunci pe geam? De ce nu o sustii? De ce esti nesigur?
Exemplul 2: O persoana intreaba pe cineva ce parere are despre rochia ei sau ceva de-al ei, desi ei ii plac foarte mult respectivele lucruri. I se raspunde ca nu e tocmai inspirat modelul, nu o avantajeaza sau ii pune in lumina niste defecte, etc. Automat, ea se supara, insusindu-si parerea aceea negativa. Dintr-o data si ei i se pare urata rochia sau obiectul cu pricina. De ce? Parca in urma cu un minut ti se pareau minunate! Ce le-a facut urate in asa scurt timp? Oamenii nu sunt identici, au pareri diferite, preferinte diferite. Ceea ce unuia i se pare hidos altuia ii poate parea minunat si invers. E firesc si normal sa fie asa. Alfel am umbla toti cu haine identice, bijuterii identice, ne-am colora unghiile la fel si ne-am decora casele in acelasi mod. E absurd sa pretinzi sa fie toata lumea de acord cu tine intotdeauna.
Exemplul 3: Cuiva i se pare ca persoana X nu este frumoasa, isteata, culta sau mai stiu eu cum. Iar persoana X, din cauza ca nu i se da atentie, nu e considerata unom minunat si nu e apreciata la adevarata valoare, crede ca nu are valoare, nu e frumoasa, isteata, culta sau mai stiu eu ce doar pentru ca ceilalti nu o vad asa. Chestia asta ma depaseste intr-un asemenea mod… cat de nesigur pe tine sa fii? Cat de putin sa te cunosti? Cat de putin sa crezi in tine ca sa iei de bun ce cred altii si sa pui mai presus de ce crezi tu? Eu una nici macar nu observ daca ceilalti ma observa si ce parere au! E ultimul lucru care m-ar putea interesa, pentru ca sunt mult prea preocupata sa ma cunosc eu pe mine si sa ma dreg unde consider ca gresesc. Cine sa stie ce-mi zace in strafundurile fiintei mele mai bine decat mine? Cum ar putea sa vada cineva strain mai bine decat mine? Aparente… asta vad ei. La fel cum vedem si noi la ei. Si chiar daca unii mai intelepti reusesc sa vada mai adanc… ce conteaza?
Chiar asa: ce importanta poate sa aiba parerea lui Gigel de exemplu? Te defineste Gigel ca persoana? Nu. Atunci? De ce tin unii atat de mult sa fie placuti de toti? E imposibil. Intotdeauna va fi cineva care nu ne place. Eu sunt perfect constienta ca sunt o gramada de oameni care nu ma inghit. De-aia nu mai pot eu 
). Tot ceea ce conteaza e ca eu sa fiu multumita si impacata fata de mine, astfel ca atunci cand pun capul pe perna sa stiu ca eu pe mine nu ma dezamagesc, ca sunt asa cum consider eu bine sa fiu, iar constiinta imi e usoara ca puful. Eventual ca sunt mai buna decat am fost ieri. Nu zic ca nu se intampla sa o mai dau si eu in bara, ca tot omul. Dar chiar si atunci, eu stiu cine sunt si cum sunt. Mai am de descoperit, desigur, dar in mare am o idee. Nu poate sa vina altcineva sa-mi spuna ca as fi altfel. De fapt, ba da, poate. Sunt calma si linistita. Asta nu inseamna ca-l si cred. Tocmai aici e diferenta. Poti accepta parerile altora, fara sa ti le si insusesti.
Eu cred ca lucrurile si oamenii nu devin altceva doar pentru ca ceilalti nu reusesc sa-i vada asa cum sunt. O portocala aruncata in mijlocul pietei, chiar daca o ocoleste toata lumea, nu o ridica nimeni, ba o mai si calca in picioare sau ii da cate in branci… e tot o nenorocita de portocala. Nu un pepene, nici un mar. Nu i se schimba natura pentru ca cineva nu o vede. Si daca nu o vede ce? Nu se pot bucura de ea si cam atat. Inceteaza a exista? Sa fim seriosi, oricat ne-am dori noi uneori sa ne ignoram mormanul de hartoage de pe birou sperand ca a doua zi nu vor mai fi acolo… ei bine a doua zi ne asteapta frumos aranjate in teanc pe acelasi birou. Asa ca stati linistiti. Daca nu sunteti vazuti nu inceteati a exista si nici nu deveniti altceva.
“Anaxagora spunea ca traieste pe lume ca sa admire soarele. S-apoi eu am norocul sa-mi petrec toate zilele, din zori si pana-n noapte cu un om de geniu, adica cu mine, ceea ce e foarte placut.( Din Notre-Dame De Paris).
frumos
si chiar e placut 
wow imi place fff mult textul tau dar am o problema nu stiu ce sa fac pur si simplu pt mine conteaza ffff mult parerea celor din jur si mi-ar place sa nu mai fie asa dar nu stiu ce as putea face in sensut asta cand citesc cate un text de genul asta sunt ferm hotarata sa nu ma mai intereseze parerea celo din jur dupa care iar stau si-mi tocesc creierii toata ziua cum ma vad uceilalti ce crede x y despre mine oare m-a remarcat x oare lui x ii place de mine si ma dmira asa cum il admir eu si imi place de el ????
voi ce parere aveti despre asta nu mai suport as vr sa vb cu un psiholog despre asta dar nu am curajul imi este rusiner si sa-i spin mamei plus ca sunt mjica am doar 14 ani si clar daca trebuie sa apelez la un psiholog nu pot singura am nevoie de indrumare si ajutorul unei persoane mature si cn altcineva decat mama dar cum v-am mai spus imi este rusine dar tot ce-mi ramane este ca zilnic sa-i cer lui D-ZEU sa ma ajute sa lupt cu aceste ganduri care imi invadeaza mintea fiindca in cazul meu rugaciunea in acest sent adat mereu rod dar ma mai consoleaza gandul ca poate aceste ganduri vor disparea curand deoarece am citit ca stfel de ganduri si anum cum te vad cei dinjur cum esti perceput de ei vrei sa fii placut de toti sunt si o carcteristica aperioadei adolescentei perioada in care ma afluy si eu si sper ca vredata vor disparea fiindca nici eu nu mai suport asa dar nu am taria de a trece peste ele pur si simplu nu pot dar sunt hotarata sa nu ma dau batuta sa perseverez in continuare si imedita cum imi vin astefel de ganduri in minte sa scutur din cap si sa depun eforturi sustinute sa ma gandesc la altceva pur si simplu viata mea este guverfnata de aceste ganduri
multumesc ca a ti avut rabdare si m-ati ascultat pana la sfarsit pappapapappa
Din ce oras esti? Daca vrei eu stiu un psiholog si as putea sa-ti dau un nr de tel pentru o programare. In mod sigur te-ar ajuta. Totusi nu cred ca e cazul sa intri asa in panica, esti abia in adolescenta si in perioada aia cam toata lumea se gandeste prea mult la ce parere au altii despre el. Nu te descuraja, important e sa capeti incredere in tine si sa realizezi ca cel mai important e sa fii tu multumita cu tine. Vei mai creste si experientele te vor ajuta sa te orientezi mai mult catre tine, in loc de ceilalti. Incearca sa-ti dai seama de ce tii asa mult la parerea lor? De ce vrei asa mult ca ei sa te placa? Poate iti lipseste ceva si abia dupa ce-ti dai seama ce anume iti lipseste vei reusi sa scapi de obsesia asta. Succes!
wow ce pot sa-ti spun cami iti multumesc in 1 rand ca u chiar esti fidela acestui blog si ca ai rabdare sa citesti comentariile tuturos inclusiv pe al meu Atunci cand am scris in acea seara cele de mai sus m-am descarcat de fapt tu si implicit toate celelalte pers care viziteaza acest blog sunteti singurii carora am avut curajul sa le povestesc despre aceasta problema a mea care pt altii esti o prostie insa pe mine chiar ma afecteaza.Si cum am mai spus m-a ajutat ffff mult sa ma descar parca aveam o piatra pe suflet.Probabil am avut curajul de a vb cu voi cei de pe blog deoarece in fond nu ne cunoastem si am avut acea siguranta ca nu voi fi judecata pt ceaa ce gandesc, simt.pe cand unei persoane fata in fata nu as avea curajul sa-i vb despre acest lecru.Insa in acea seara nici in ruptul capului nu ma-am gandit ca unei persoane chiar ii va pasa de problema mea,ba mai mult si sa-mi scrie un raspuns asa cum ai facut tu si iti multumesc. am stat si am meditat la ceea ce mi-ai spus tusi anume ca poate imi lipseste ceva si ca abia dupa ce mi-am dat seama ce-mi lipseste voi reusi sa scap de obsesia mea.Si tin sa spun ca intr-adevar imi lipseste iubirea din sanul familiei .Din totdeauna am fost un copil iubit mai putin in ultimii 2-3 ani acum cand mai mult ca oricand simt ca am nevoie de iubirea si atentia celor din jur in special al mamei mele.Tanjesc dupa un te iubesc spus de ea , vr sa fiu laudata de ea atunci cand fac anumite lucruri ce merita sa fie apreciate ,vreau sa nu mai critice foarte des.Si o inteleg de ce nu mai este asa mami cum era ininte.Nu ca asa ar vrea sa fie ea dar grijile, problemele de orice natura , plus faptul ca munceste fff mult,o epuizeaza si nu mai are timp pt mine.Plus ca un lucru negativ mai este si faptul ca sora mea cea mare se ia mereu de infatisarea mea desi eu sunt cat se poate de sigura pe mine ca sunt o fata si nu ma laud fff frumoasa plus ca toti cei din jurul meu imi spun acest lucru.totusi ma doare faptul ca ea imi spune aceste vb si nush ce o determina deoarece din totdeauna m-am inteles bn cu ea exceptie facand doar acest lucru MI-am facut un nou grup de prieteni pe care ii apreciez fffff mult si ei pe mine de asemenea .Si cred ca caut in interiorul acelui grup dar si in fiecare persoana cu care interactionez mai des lucrurile pe care familia mea nu mi le poate darui .Imi doresc mereu ca cei din jur sa-mi spuna ca sunt frumoasa ca sunt de treaba ca ma apreciaza chestii deastea vreau ca prin ei sa umplu golul pe care l-au creat cei din fam mea.de aceea sunt obsedata mereu de cum ma vad ceilalti .daca ma admira si ei asa de mult cum ii admir eu pe ei si chestii deastea stii tu cami mai bine din primul mesaj dar de azi,tinand cont de ora la care scriu acest mesaj mai bine zis din acesta noapte sunt hotarata cu adevarat sa scap de aceste ganduri mi-am dat seama azi cat de mult sunt iubita si apreciata de prietenii din jurul meu deoarece mi-au trim niste mesaje foarte frmoase.intotdeauna mi-a fost teama ca ei sa inceteze sa ma mai iubeasca.unul dintre mesaje suna cam as si sunt hotarata sa-l pun in aplicare:”Astazi este marea zi a curateniei mentale, de toate gandurile ce ne fac rau.Aruncati totul la gunoi,curatiti-va gandurile,inima.Pregatiti-o pt o noua viata”mesajul acesta m-a impulsionat si mai mult sa duc batalia cu mintea mea pana la capat.Fiindca mi-am dat seamca este o lupta cu mine insami.hmmmmm si in aceasta lupta nu sunt singura defapt niciodata nu am fost singura mereu am avut pe cineva cu mine.CINEVA care e sus.Ma bucur ca am putut sa impartasesc cu tine, cami acest lucru.Si cu toti voi cei de pe blog .Iti multumesc ca si azi ai avut rabdare si ai citit pana la capat acest mesaj.am sa va mai scriu cu siguranta.papapapappapapapa
.
imi dau seama ca trebuie sa fie foarte greu sa nu ai parte de afectiunea celor mai apropiate persoane asa cum ti-ai dori, si cred ca ai identificat bine problema. e un mare pas! si imi pare ca ai niste prieteni buni acolo carora le pasa de tine, iar asta e rar. ei te sfatuiesc bine si sunt sigura ca o sa te ajute.
take care!
o singura rugaminte am: daca mai vrei sa scrii pe blog intra aici http://camiachim.com/blog/ pentru ca blogul meu s-a mutat acolo si pe cel de aici nu prea mai intru. thanks.